ARTICOLUL ANTERIOR
În România anului 2025, puține lucruri mai funcționează pe pilot automat.
Tranziția către noua economie - verde, circulară, digitală - nu mai este o opțiune, ci o realitate în plin proces de desfășurare. Pentru orice companie care dorește să se mențină pe piață și să crească, această tranziție devine un imperativ.
Dar România este, în același timp, un teritoriu al contrastelor. Vedem tot mai des companii prinse între dorința de creștere și frica de risc, nevoia de digitalizare și lipsa de timp, oameni sau buget. Între ce apare în rapoarte și ce se întâmplă, de fapt, în organizații.
Când am început să lucrăm la prima ediție a programului executiv COMPETITIV, nu ne-am propus să construim un „framework”, ci doar să înțelegem mai bine contradicțiile reale din mediul de afaceri din România.
Am pornit de la o întrebare simplă: cum arată cu adevărat tranziția verde și digitală în companiile din România? Dincolo de slide-uri și strategii publice.
Am adunat răspunsuri din multiple surse: sondaje naționale, chestionare interne, studii de piață, date din diagnoze
organizaționale și conversații directe cu lideri de companii. Am căutat răspunsuri oneste, nu pe cele formulate pentru branding.
Ce am descoperit este un peisaj marcat de contraste, adesea ignorate. Nu lipsa de voință pare a fi problema. Ci decalajul dintre percepție și realitate. Iată câteva contraste:
• 57% dintre companii nu sunt pregătite pentru schimbări bruște. (Deloitte, 2024)
• Doar 24% dintre companii au o viziune strategică clară despre cum sustenabilitatea poate aduce valoare de business. (EY, 2024)
• Controlul costurilor e o problemă pentru 38% dintre companiile românești. (Agerpres, 2024)
• Doar 1 din 10 IMM-uri a reușit să automatizeze semnificativ procese interne până în 2023, deși peste 70% declară intenții de digitalizare pentru 2024. (Life is Hard, 2024)
• Peste 50% dintre managerii de top au dificultăți semnificative în gestionarea schimbărilor și incertitudinii. (K.M.Trust, 2021)
• 50% din angajații sunt copleșiți de prea multe schimbări simultane la locul de munca. (PwC, 2023)
• 6 din 10 companii spun că vor să inoveze, dar doar 1 din 10 are un buget real alocat pentru asta. (RBL, 2023)
• 86% consideră că au leadership capabil să gestioneze tranziția, dar doar 27% spun că au structuri agile și adaptabile. (McKinsey, 2023)
• 64% dintre companii sunt într-un moment bun financiar, dar doar 21% spun că știu cum să își mențină performanța pe termen lung. (Deloitte, 2024)
Cifrele vorbesc de la sine. Aceste adevăruri nu sunt lecții sau judecăți, sunt repere. Fiecare indică o zonă de tensiune între ce declarăm și ce facem, între planuri și procese, între iluzie și structură.
Ca un instrument de auto-reflecție s-a născut și framework-ul celor 12 adevăruri COMPETITIV - un model care cartografiază cele mai frecvente dezechilibre întâlnite în business: între ce declarăm și ce facem, între planuri și procese, între iluzie și structură.
Efectul: Nu știm unde suntem. Deci, nici încotro să mergem.
Fără un minimum de fundație - strategie coerentă, înțelegere reală a punctului de plecare, asumarea riscurilor și sens în acțiunile de conformare - organizațiile nu au repere clare. Rezultatul? Muncă multă, direcție incertă și decizii reactive. Navigăm cu ochii închiși, dar cu viteză crescută.
1. Lipsa de strategie și planificare pe termen lung
Multe companii funcționează din inerție sau sub presiunea zilnică a operațiunilor. Lipsesc scenariile pe termen lung, iar deciziile strategice sunt rareori legate de tendințele majore ale economiei.
2. Auditori fără sens
Se colectează date, se bifează rapoarte, se angajează consultanți, dar lipsesc concluziile aplicabile și asumarea reală. Rapoartele și auditurile sunt adesea tratate ca o obligație, nu ca un instrument de decizie.
3. Reflexul pompieristic și conformarea fără sens
Companiile răspund cerințelor legale, dar fără să înțeleagă de ce. Conformarea e un exercițiu formal, nu un pas spre îmbunătățire.
4. Neglijarea riscurilor
Riscurile legate de mediu, reglementări, reputație sau lipsa de adaptare sunt ignorate sau minimalizate. Lipsesc planuri concrete pentru discontinuități. Se presupune deseori că... „merge și așa”.
5. Pierderea de valoare
Costuri ascunse, procese neoptimizate, talente pierdute. Fără măsurarea reală a valorii pierdute, multe companii continuă să funcționeze sub potențial, fără să știe cât le costă stagnarea.
Efectul: Ne mișcăm. Dar nu știm dacă înainte.
Companiile par active: investesc în branding, vorbesc despre digitalizare, se implică în proiecte de formare. Dar, în spatele acestor semnale, realitatea operațională rămâne adesea neschimbată. Este diferența dintre mișcare și progres.
6. Disonanța dintre imagine și realitate
Comunicările externe sunt tot mai sofisticate: rapoarte, campanii, valori promovate spun o poveste bună. În realitate, multe dintre aceste narative sunt deconectate de la ce se întâmplă în operațional. Make no mistake though: partenerii de interes, rând pe rând, simt acest decalaj.
7. Digitalizare declarativă
Se vorbește despre digitalizare la toate nivelurile. Dar procesele rămân birocratice, deciziile se iau în Excel și automatizările reale sunt limitate. Intențiile depășesc cu mult execuția.
8. Cursa pentru diplome
Se investește în training, dar nu în învațare reală. Diploma contează mai mult decât aplicabilitatea. Se prioritizează certificate și workshop-uri fără mecanisme interne care să transforme cunoștințele în decizii sau procese.
9. Oferte depășite
Produsele și serviciile sunt dezvoltate pentru o piață care nu mai există. Lipsesc actualizarea continuă, feedback-ul real din partea clienților și capacitatea organizațională de adaptare la acesta. Deși vorbim des de inovare, rareori ea este susținută prin procese sau bugete clare.
Efectul: Ne sabotam singuri.
Dincolo de strategii și instrumente, cultura organizațională este cea care accelerează sau frânează orice tranziție. În multe companii, inerția, frica și lipsa de dialog autentic devin obstacole majore pentru schimbare.
10. Decizii din frică
În loc să fie ghidate de viziune sau date, deciziile sunt luate ca reacție la presiuni externe sau interne. Se evită asumarea, se preferă status quo-ul, chiar și atunci când este, din păcate, ineficient.
11. Tăcerea organizațională
În lipsa unui cadru de raportare a acestor provocări, angajații evită să semnaleze ce nu funcționează. Feedback-ul lipsește sau este filtrat excesiv. Se menține o aparență de stabilitate, dar problemele reale nu mai ajung pe masa celor care pot decide.
12. Izolarea decizională
Liderii iau decizii singuri, fără consultări reale. Colaborarea interdepartamentală este redusă, iar ecosistemele externe sunt rareori integrate în logica de business. Se pierde capacitatea de a vedea imaginea de ansamblu.
În spatele acestor adevăruri nu stau simple impresii, ci realități validate de cifre, decizii și blocaje resimțite direct în companii. Cu presiuni simultane din mai multe direcții, tranziția către un model de business sustenabil și COMPETITIV a devenit o condiție de supraviețuire.
Iată câteva semnale care ne obligă să acționăm, indiferent de sector sau dimensiune:
• Costul capitalului se schimbă: băncile și investitorii mari condiționează deja finanțarea de claritatea informațiilor ESG. În 2025, costul creditului este mai mare pentru companiile fără planuri concrete de reducere a amprentei de carbon sau fără trasabilitate a datelor de mediu.
• Clienții mari impun criterii clare de sustenabilitate: retailerii internaționali și marile lanțuri industriale cer furnizorilor lor trasabilitate, audit intern, optimizare a ambalajelor și emisii măsurate. Cine nu are aceste lucruri pierde contracte, indiferent cât de bun este produsul.
• Reglementările nu mai sunt doar europene, ci locale și sectoriale: CSRD, ESRS, CBAM, Directiva privind Green Claims - nu sunt doar „litere” pentru echipa de conformitate. Ele generează acțiuni concrete, rapoarte anuale, audit extern, penalități. Care vor crește în viitor, exponențial.
• Accesul la licitații publice și proiecte cu fonduri europene este îngreunat sau chiar blocat fără componente de economie circulară sau digitalizare: firmele care nu pot dovedi criterii de sustenabilitate, digital readiness sau economie circulară vor fi descalificate de facto din competiții.
• Criza de forță de muncă reconfigurează sistemele interne: lipsa oamenilor cu competențe reale în procese, digital sau sustenabilitate obligă companiile să regândească complet sistemele de învățare internă, de integrare, de retenție. Organizațiile care nu au procese simple, automatizate și motivaționale pierd oamenii.
• Creșterea costurilor de operare fără eficiență procesuală duce la pierdere de valoare: într-o piață volatilă, companiile care nu au mapat sursele de risipă (materiale, energie, muncă) sunt cele care își pierd marja de profit. Economia circulară nu mai e un moft, e singura cale de control a costurilor în medii imprevizibile.
• Reputația se degradează într-o singură criză: într-un ecosistem digitalizat, o eroare de mediu, un caz de greenwashing sau o incoerență între ceea ce comunici și ceea ce faci intern se viralizează imediat. Crizele reputaționale nu mai pot fi izolate, iar costul refacerii încrederii este uriaș.
🔒