ARTICOLUL ANTERIOR
Autorii sunt membri NEW ECONOMY HUB – platforma de expertiză, instrumente și oameni pentru companii care își clarifică direcția într-o economie în schimbare – și facilitatori în programul executiv COMPETITIV.
Acest material este disponibil și în limba engleză în rubrica COMPETITIV, dezvoltată în parteneriat cu echipa Business Review, partener media și de conținut in cadrul programului COMPETITIV.
Timp de câteva decenii, competitivitatea unei companii a putut fi descrisă relativ simplu: cost, productivitate, acces la piață. Modelele de analiză erau construite în jurul acestor trei axe. Strategia era despre cum le maximizezi simultan.
Astăzi, aceeaşi companie trebuie să ia în calcul variabile noi care s-au instalat definitiv în ecuație: prețul carbonului, cerințele de trasabilitate din lanțurile valorice europene, condițiile de acces la finanțare verde, viteza cu care AI-ul redistribuie avantaje competitive şi capacitatea internă de a răspunde coerent la toate acestea în acelaşi timp.
Acestea nu sunt tendințe. Sunt costuri, contracte şi criterii de evaluare care funcționează deja.
Permisele de emisii de carbon în sistemul european EU ETS se tranzacționau la peste 77 EUR per tonă de CO₂ în mai 2026 – față de sub 10 EUR acum un deceniu. Prognozele independente indică o traiectorie ascendentă, pe măsură ce plafonul de emisii se reduce anual conform calendarului european.
Pentru companiile din industrie, energie, construcții sau logistică, carbonul nu mai este o temă de raportare. Este un cost operațional care apare în structura de cheltuieli, în negocierile cu partenerii şi în calculul rentabilității investițiilor.
Un mecanism puțin discutat, dar cu impact imediat: presiunea pentru un model de afaceri mai sustenabil călătoreşte în jos pe lanțul valoric, de la corporațiile mari spre furnizorii lor, indiferent de dimensiunea acestora.
Directiva europeană privind raportarea corporativă de sustenabilitate (CSRD) – chiar şi în forma revizuită adoptată prin Pachetul Omnibus la finalul anului 2025, care limitează obligativitatea directă la companiile cu peste 1.000 de angajați şi 450 milioane EUR cifră de afaceri – generează deja un efect de cascadă către toți furnizorii companiilor obligate să raporteze. Daca ai clienti mari care intra sub incidenta directivei de raportare ei vor cere date si de la tine.
Concret: dacă eşti furnizor pentru un retailer mare, un producător auto, o corporație din construcții sau un exportator integrat în lanțuri europene, probabil că deja primeşti sau vei primi în curând solicitări de date privind emisiile, originea materialelor, amprenta de carbon a produselor.
Presiunea nu aşteptă să devii obligat prin lege. Vine prin contractul cu clientul tău.
„Unul dintre cele mai frecvente blocaje pe care le vedem în companii este că responsabilitatea pentru datele de sustenabilitate rămâne la un singur departament. Dar cerințele vin acum din lanțul valoric – de la clienți, de la finanțatori, de la parteneri – şi nu mai pot fi gestionate izolat. Companiile care înțeleg asta încep să trateze datele de sustenabilitate ca pe o problemă de management, nu de raportare.”
Andreea Ghiocel, Director Divizie Raportare, The CSR Agency · Facilitator COMPETITIV
Sistemul financiar european şi-a schimbat deja criteriile de evaluare. Autoritatea Bancară Europeană (EBA) a publicat în ianuarie 2025 ghiduri obligatorii prin care toate băncile din UE trebuie să identifice, măsoare şi gestioneze riscurile ESG ale clienților lor – integrate în strategia de business şi în evaluarea bonității, nu separate de ea.
Consecința pentru companii: accesul la finanțare în condiții avantajoase depinde tot mai mult de capacitatea de a furniza date credibile, trasabile şi structurate.
„Criteriile de evaluare a unui dosar de finanțare s-au extins. Dincolo de capacitatea de rambursare, băncile analizează tot mai atent dacă compania înțelege riscurile de tranziție la care este expusă şi dacă are datele care să demonstreze asta. Nu e o cerință de conformare – e o întrebare despre realismul planului de business pe termen mediu,” spune
Alina Saiu, Manager Finanțări Sustenabile, Raiffeisen Bank România · Facilitator COMPETITIV
În tablou intervine si un alt element pe cât de nou, pe atât de redutabil ca impact: inteligența artificială. McKinsey raportează că 88% dintre organizații utilizează în mod regulat AI în cel puțin o funcție de business – față de 78% un an mai devreme. Dar aceeaşi cercetare identifică un decalaj critic: doar circa 6% dintre companii generează impact semnificativ la nivel de organizație din investițiile în AI.
Diferența nu constă în calitatea instrumentelor. Constă în modul în care organizațiile îşi reconstruiesc fluxurile de lucru pentru a integra AI în decizie, nu doar în operațiuni izolate.
Criza energetică din 2022–2023 a scos la suprafață o vulnerabilitate structurală pe care multe companii o trataseră ca pe un cost fix, gestionabil prin contracte. Energia, apa, materialele primare au reintrat în agenda strategică – nu ca teme de mediu, ci ca variabile cu impact direct pe margă şi pe reziliența operațională.
Economia circulară a început să fie discutată nu din perspectiva conformării cu directivele europene privind ambalajele sau deşeurile, ci din perspectiva eficienței economice: mai puțin deşeu în proces înseamnă cost operațional mai mic; trasabilitatea materialelor înseamnă acces la piețe noi şi la finanțare.
„Când o companie începe să măsoare ce pierde în proces, descoperă că nu face un exercițiu de mediu – face un exercițiu financiar. Și că aceleaşi date le cer acum şi banca, şi clientul mare,” este de părere
Luminița Roşca, Director General Stratos Management · Facilitator COMPETITIV
Datele susțin direcția. McKinsey a identificat un tipar consistent: companiile care excelează simultan în creştere, profitabilitate şi sustenabilitate livrează randamente anuale pentru acționari cu 2 puncte procentuale mai mari decât cele care performează doar pe criterii financiare — şi cu 7 puncte procentuale mai mari față de restul pieței. Concluzia studiului: sustenabilitatea integrată în strategie nu diluează performanța financiară – o amplifică.
Programul COMPETITIV a analizat în 2025 un grup de 42 de companii active în retail, energie, producție industrială, construcții şi IT, cu o cifră de afaceri cumulată de circa 6 miliarde EUR. Concluzia este simplă: companiile acționează. Au inițiative, au oameni, au presiune din piață. Dar peste 75% dintre inițiative sunt încă punctuale, neintegrate într-o direcție strategică clară. Iar doar 27% dintre companii au structuri organizationale capabile să susțină decizia în mod consecvent.
Câteva semnale concrete, vizibile deja în comportamentul companiilor:
Acelaşi business, aceleaşi sectoare, aceleaşi logici – dar cu mai multe variabile relevante care interacționează simultan. Carbonul, datele, AI-ul, resursele şi cerințele din lanțuri valorice nu se mai pot analiza în silozuri separate, ca teme distinct alocate unor departamente specializate. Ele intră împreună în costuri. În relația cu clientul. În evaluarea finanțatorului. În decizia de investiție.
Companiile care vor performa nu vor fi neapărat cele cu cele mai multe inițiative. Vor fi cele care leagă mai multe variabile într-o singură decizie. Schimbarea criteriilor de competitivitate nu înseamnă că regulile vechi nu mai funcționează, ci că nu mai sunt suficiente. Companiile care înțeleg că carbonul, datele, AI-ul şi resursele nu mai sunt teme de conformare sau de imagine – ci variabile cu consecințe economice directe – au un avantaj față de cele care le gestionează separat, la nivel de inițiativă punctuală.
Avantajul competitiv în noua economie nu se construieşte prin mai multe proiecte. Se construieşte prin capacitatea de a decide mai clar, mai rapid şi mai coerent decât ceilalți. Iar înainte de accelerare, este nevoie de claritate.
Schimbarea criteriilor de competitivitate nu se produce într-o singură zonă a business-ului şi nu poate fi gestionată de un singur departament. Carbonul, datele, AI-ul, resursele şi finanțarea intră simultan în costuri, în relația cu clientul şi în decizia de investiție – şi cer o capacitate organizacională pe care multe companii nu au construit-o încă.
🔒